Ai pierdut un proces și vrei să
declari recurs împotriva sentinței pronunțate de prima instanță. Ai auzit,
însă, că ai obligația legală să angajezi un avocat pentru a îl redacta și
pentru a te reprezenta în fața instanței de recurs. Ești licențiat în științe
juridice și vrei să afli dacă această obligație subzistă și în cazul tău.
Ei bine, nu ai această obligație.
Ca regulă, în recurs cererile și
concluziile părților nu pot fi formulate și susținute decât prin avocat sau,
după caz, consilier juridic. Recursul, sub sancțiunea nulității, trebuie să
cuprindă numele, prenumele, domiciliul profesional și semnătura avocatului care
îl formulează sau numele, prenumele și semnătura consilierului juridic. Prin excepție de la această regulă, partea
care este licențiată în drept poate să redacteze și să semneze singură recursul
și poate să se prezinte în fața instanței de recurs și să pună concluzii în
privința oricăror chestiuni litigioase.
La sugestia Dianei (vezi comentariile), fac următoarea completare: nu doar partea licențiată în drept este
exceptată de la obligația de a-și angaja avocat în recurs. Și mandatarul acesteia,
soț sau rudă de gradul II inclusiv, poate să redacteze și să semneze recursul,
precum și să formuleze și să susțină orice cereri în fața instanței de recurs,
dacă este licențiat în drept.
__________________________________________________________________________
Ai o nelămurire în legătură cu un proces civil sau alte buclucuri juridice? Lasă un comentariu iar eu voi încerca să te ajut.
Mulţumim !
RăspundețiȘtergereCu mare plăcere! :)
ȘtergereMultumesc :)
RăspundețiȘtergereȘi eu vă mulțumesc pentru interes! :)
ȘtergereMultumesc.
RăspundețiȘtergereExceptia se aplica in recurs si daca licentiatul in drept reprezinta o ruda de gradul II, parte in proces; nu?
Nu e cazul sa comentez, dar, totusi: mi se pare... necinstit ca un sot sa nu poata reprezenta pe celalalt sot... Si mi se pare necinstit si ca justitiabilul sa nu se poata reprezenta singur inclusiv in recurs... :)
Dar comentează, de ce nu? :D
ȘtergereAi dreptate în privința soțului/soției și a rudelor. Nu am scris asta ieri pentru că subiectul era despre partea licențiată în drept. Însă, având în vedere faptul că este o informație utilă, am completat astăzi articolul.
Mulțumesc și eu! :)