Ministrul Justiției, Robert
Cazanciuc, a declarat vineri, 5 septembrie 2014, în cadrul unei conferințe, că
orice persoană va putea avea acces de la distanță, on-line, la dosarele aflate
pe rolul instanțelor. Costul acestui
proiect se va ridica, potrivit declarației ministrului, la ”probabil zeci de
milioane de euro”.
Declarația ministrului m-a dus
cu gândul la vechiul proverb românesc ”Chelului îi lipseşte tichia de
mărgăritar.” Să ne înțelegem de la bun început: nu sunt împotriva progresului,
însă consider că un bun manager trebuie să aloce fondurile în funcție de
priorități. Știu foarte bine că fondurile pentru cheltuielile de personal și
cele pentru investiții sunt prevăzute, în bugetul unei instituții, la capitole
bugetare distincte. Cu toate acestea, nu îți prevezi la investiții ”probabil
zeci de milioane de euro” atunci când nu ai bani pentru cei pe care ar trebui
să îi angajezi în sistem.
Judecătorii sunt, practic,
îngenuncheați de numărul mare de dosare pe care îl au. Personalul auxiliar de
justiție stă în aceeași poziție. Și asta nu se întâmplă de azi sau de ieri, ci
de mult prea mult timp. Cu toate acestea, numărul de persoane care intră în
sistem a început să se micșoreze: numărul celor care vor fi auditori de
justiție a scăzut, iar numărul magistraților care intră anual direct pe post
este în scădere de câțiva ani. Pe acest fond, de lipsă a resurselor umane și
materiale, intrarea în vigoare a anumitor dispoziții din Codul de procedură civilă a fost amânată pentru data
de 1 ianuarie 2016.
Cu toate acestea, Ministerul
Justiției va cheltui ”probabil zeci de milioane de euro” pentru ca onorabilul
justițiabil care plătește să își poată vedea dosarul de acasă, din fotoliu. Pentru
capetele luminate de la conducerea ministerului nu mai contează faptul că, până
la fixarea primului termen, care poate fi și peste un an de la data introducerii cererii, onorabilul doar plătește, fără să aibă ce să vadă. Ca să nu mai
discutăm despre calitatea actului de justiție care, cu oameni puțini, nu poate
fi altfel decât inexistentă.
Adevarat ! Zeci de milioane de euro ..? Sa fim seriosi !
RăspundețiȘtergere