Justiția umblă desculță, dar își cumpără haină de blană

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat vineri, 5 septembrie 2014, în cadrul unei conferințe, că orice persoană va putea avea acces de la distanță, on-line, la dosarele aflate pe rolul instanțelor. Costul acestui proiect se va ridica, potrivit declarației ministrului, la ”probabil zeci de milioane de euro”.

Declarația ministrului m-a dus cu gândul la vechiul proverb românesc ”Chelului îi lipseşte tichia de mărgăritar.” Să ne înțelegem de la bun început: nu sunt împotriva progresului, însă consider că un bun manager trebuie să aloce fondurile în funcție de priorități. Știu foarte bine că fondurile pentru cheltuielile de personal și cele pentru investiții sunt prevăzute, în bugetul unei instituții, la capitole bugetare distincte. Cu toate acestea, nu îți prevezi la investiții ”probabil zeci de milioane de euro” atunci când nu ai bani pentru cei pe care ar trebui să îi angajezi în sistem.

Judecătorii sunt, practic, îngenuncheați de numărul mare de dosare pe care îl au. Personalul auxiliar de justiție stă în aceeași poziție. Și asta nu se întâmplă de azi sau de ieri, ci de mult prea mult timp. Cu toate acestea, numărul de persoane care intră în sistem a început să se micșoreze: numărul celor care vor fi auditori de justiție a scăzut, iar numărul magistraților care intră anual direct pe post este în scădere de câțiva ani. Pe acest fond, de lipsă a resurselor umane și materiale, intrarea în vigoare a anumitor dispoziții din Codul de procedură civilă a fost amânată pentru data de 1 ianuarie 2016.   

Cu toate acestea, Ministerul Justiției va cheltui ”probabil zeci de milioane de euro” pentru ca onorabilul justițiabil care plătește să își poată vedea dosarul de acasă, din fotoliu. Pentru capetele luminate de la conducerea ministerului nu mai contează faptul că, până la fixarea primului termen, care poate fi și peste un an de la data introducerii cererii, onorabilul doar plătește, fără să aibă ce să vadă. Ca să nu mai discutăm despre calitatea actului de justiție care, cu oameni puțini, nu poate fi altfel decât inexistentă.