Se afișează postările cu eticheta Știri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Știri. Afișați toate postările

duminică, 16 noiembrie 2014

Legislația poate fi consultată gratuit, pe site-ul Ministerului Justiției



În 12 noiembrie 2014 Ministerul Justiției a dat publicității un comunicat prin care a anunțat lansarea oficială a Portalului legislativ, o aplicație electronică de legislație națională care permite accesul gratuit al cetățenilor și al instituțiilor publice și private, atât de pe teritoriul României, cât și din spațiul comunitar, la o bază de date legislativă națională, gestionată de Ministerul Justiției. 

În comunicat se arată că inițierea acestui proiect de către Ministerul Justiției a fost determinată de necesitatea soluționării unei probleme majore cu care se confruntă la momentul actual societatea românească, și anume asigurarea accesului rapid, liber și neîngrădit al oricărei persoane fizice sau juridice interesate la legislație. 

Portalul legislativ poate fi accesat la adresa http://legislatie.just.ro/. De asemenea, el poate fi accesat și de pe prima pagină a site-ului Ministerului Justiției, www.just.ro. Eu l-am testat și a fost foarte ușor de utilizat. Găsiți pe Portalul legislativ actele normative atât în forma de bază, cât și în forma actualizată. 

marți, 7 octombrie 2014

Începând de astăzi, ședințele publice de judecată ale Curții Constituționale a României sunt transmise în direct


Potrivit unui comunicat dat publicității luni, 6 octombrie 2014, Curtea Constituţională va transmite ședințele publice de judecată în direct, începând cu ziua de marţi, 7 octombrie 2014. Ele pot fi vizionate pe pagina de internet a Curţii Constituţionale a României (www.ccr.ro).

Sursă foto: http://www.ccr.ro/Galerie-Foto 

miercuri, 10 septembrie 2014

Justiția umblă desculță, dar își cumpără haină de blană

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat vineri, 5 septembrie 2014, în cadrul unei conferințe, că orice persoană va putea avea acces de la distanță, on-line, la dosarele aflate pe rolul instanțelor. Costul acestui proiect se va ridica, potrivit declarației ministrului, la ”probabil zeci de milioane de euro”.





Declarația ministrului m-a dus cu gândul la vechiul proverb românesc ”Chelului îi lipseşte tichia de mărgăritar.” Să ne înțelegem de la bun început: nu sunt împotriva progresului, însă consider că un bun manager trebuie să aloce fondurile în funcție de priorități. Știu foarte bine că fondurile pentru cheltuielile de personal și cele pentru investiții sunt prevăzute, în bugetul unei instituții, la capitole bugetare distincte. Cu toate acestea, nu îți prevezi la investiții ”probabil zeci de milioane de euro” atunci când nu ai bani pentru cei pe care ar trebui să îi angajezi în sistem.

Judecătorii sunt, practic, îngenuncheați de numărul mare de dosare pe care îl au. Personalul auxiliar de justiție stă în aceeași poziție. Și asta nu se întâmplă de azi sau de ieri, ci de mult prea mult timp. Cu toate acestea, numărul de persoane care intră în sistem a început să se micșoreze: numărul celor care vor fi auditori de justiție a scăzut, iar numărul magistraților care intră anual direct pe post este în scădere de câțiva ani. Pe acest fond, de lipsă a resurselor umane și materiale, intrarea în vigoare a anumitor dispoziții din Codul de procedură civilă a fost amânată pentru data de 1 ianuarie 2016.   

Cu toate acestea, Ministerul Justiției va cheltui ”probabil zeci de milioane de euro” pentru ca onorabilul justițiabil care plătește să își poată vedea dosarul de acasă, din fotoliu. Pentru capetele luminate de la conducerea ministerului nu mai contează faptul că, până la fixarea primului termen, care poate fi și peste un an de la data introducerii cererii, onorabilul doar plătește, fără să aibă ce să vadă. Ca să nu mai discutăm despre calitatea actului de justiție care, cu oameni puțini, nu poate fi altfel decât inexistentă.


luni, 8 septembrie 2014

Sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție va fi la Palatul Parlamentului

Potrivit unei știri care a apărut recent în mai multe publicații, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va prelua fostul sediu al SPP, aflat într-o aripă a Palatului Parlamentului şi administrat de Senat. În acest scop, Guvernul a aprobat marți, 2 septembrie, o hotărâre privind trecerea unei părți din Palatul Parlamentului în administrarea Ministerului Justiției. Hotărârea nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial.

joi, 17 iulie 2014

Curtea Constituțională va transmite ședințele publice de judecată

Potrivit unui comunicat dat publicității miercuri, 16 iulie 2014, Curtea Constituţională a României va implementa un sistem de înregistrare audio-video a şedinţelor publice de judecată şi de distribuţie a semnalului TV prin infrastructura NetCity.

Persoanele interesate să preia semnalul TV sunt invitate să participe la ședința preliminară organizată la sediul Curţii Constituţionale (Palatul Parlamentului, Calea 13 Septembrie nr.2, Intrarea B1, nivel PM, Sala de şedinţe publice) în ziua de vineri, 1 august 2014, ora 11:00.