joi, 30 octombrie 2014

Angajarea unui avocat în recurs nu mai este obligatorie

Începând cu data de 24.10.2014, persoanele fizice nu mai au obligația să angajeze un avocat pentru redactarea cererii de recurs și pentru susținerea acesteia în fața instanței. Prevederile din Codul de procedură civilă care reglementau aceste obligații au fost declarate neconstituționale. 

Decizia Curţii Constituţionale nr. 462/2014 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13, alin. (2) teza a doua, art. 83, alin. (3) şi art. 486, alin. (3) din Codul de procedură civilă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din data de 24 octombrie 2014. Potrivit dispozitivului acestei decizii, dispozițiile din Codul de procedură civilă cuprinse în art. 13, alin. (2) teza a doua, art. 83, alin. (3), precum și în art. 486, alin. (3) cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat sunt neconstituționale.

Dispozițiile enumerate mai sus au următorul cuprins:
-Art. 13, alin. (2) teza a doua: „În recurs, cererile și concluziile părților nu pot fi formulate și susținute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepția situației în care partea sau mandatarul acesteia, soț ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licențiată în drept.”;
-Art. 83, alin. (3): „La redactarea cererii și a motivelor de recurs, precum și în exercitarea și susținerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate și, după caz, reprezentate, sub sancțiunea nulității, numai de către un avocat, în condițiile legii, cu excepția cazurilor prevăzute la art.13 alin.(2).”;
-Art. 486, alin. (3): „Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82, alin. (1), art. 83, alin. (3) și ale art. 87, alin. (2) rămân aplicabile”. 

Decizia poate fi citită aiciDispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept pe o perioadă de 45 de zile de la data publicării deciziei C.C.R. în Monitorul Oficial. Dacă, în acest interval, Parlamentul nu le pune în acord cu dispoziţiile Constituţiei, acestea îşi vor înceta efectele juridice.

Sursă foto: http://www.ccr.ro/Galerie-Foto

2 comentarii: