Vrei să știi cine sunt? Citește aici!

Sunt unul dintre norocoșii pasionați de ceea ce fac. Am terminat acum douăzeci de ani Facultatea de Drept din cadrul Universității București și sunt consilier juridic într-o instituție publică. Nu am complexe legate de profesia mea și nici nu cred că simpla apartenență la o categorie profesională te face mai inteligent și/sau mai competent.

Nu am un curriculum vitae doldora de titluri și diplome, ba chiar a existat o perioadă în viața mea în care am refuzat să particip la diverse ”specializări”. Chiar dacă trăiesc într-o societate în care mulți dintre membrii ei cred că numărul diplomelor poate suplini lipsa cunoștințelor profesionale, eu sunt de altă părere.

Am o intensă activitate în mediul on-line, activitate despre care puteți citi aici și aiciMulțumesc celor două persoane care mi-au deschis apetitul pentru activitatea în on-line: Alin Popescu, CEO AvocatNet.ro, și Andrei Săvescu, coordonator JURIDICE.ro. Primului pentru că mi-a acordat încredere și instrumentele de moderator al Forumului AvocatNet.ro, iar celui de al doilea pentru acordarea unui cont cu drepturi de scriere pe JURIDICE.ro.

Însă, indiferent de ceea ce am făcut și de ceea ce voi mai face, cea mai mare realizare a mea este și va rămâne fiica mea, căreia îi mulțumesc pentru că există în viața mea.



              

17 comentarii:

  1. Apreciez initiativa dvs. de a ajuta justitiabilii in actiunile lor!
    Explicarea problemei intr-un limbaj accesibil, cu mai putini termeni juridici si cu multa intelegere si suflet va face sa fiti apreciata de toti care va citesc.
    Va multumesc pentru initiativa si pentru altruismul dvs.!

    RăspundețiȘtergere
  2. anonimul este, rcc_trifan @yahoo.com...

    RăspundețiȘtergere
  3. constantinstanciubita@yahoo.com6 septembrie 2014, 18:02

    Stimata Gabriela Pintea,v-am trimis un mesaj pe adresa de e-mail.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. V-am răspuns, însă nu este răspunsul așteptat de dvs. Întrebările pe care mi le-ați pus nu sunt din domeniile mele de specialitate.

      Vă doresc să rezolvați cu bine problema pe care o aveți!

      Ștergere
  4. Eu ma bucur ca pana la urma v-ati facut blog.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să vă fie de folos ce scriu. Păcat că nu am atât timp pe cât aș vrea să am.

      Ștergere
  5. Felicitari draga Gabi!
    Esti inca aceeasi deosebita persoana care m-a fascinat din prima clipa!.. minte ascutita, penetranta chiar ( completata de o senzationala spontaneitate), seriozitate ( dar doar atunci cand trebuie - imi place sa cred ca mai ai momente ca acelea in care radeam seara in birou de ne prapadeam - adevarul este ca fara o asemenea repriza de ras dement nu stiu daca rezistam in acel birou) si o continua aprofundare a diferitelor spete cu care te confrunti!.....intr-un cavant simplu -profesionalism!...sa nu te schimbi niciodata!
    Mult succes! Cu mult drag.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vai, Doina, m-am fâstâcit de tot! Prea m-ai lăudat... :">

      Nu o să uit niciodată momentele în care râdeam toți ca nebunii. Tu, Andra și Ionel ați fost niște colegi minunați.

      Îți mulțumesc frumos, îți doresc sănătate și te îmbrățișez cu drag! :)

      Ștergere
    2. Ma bucur enorm ca te-am facut sa zambesti si sa iti amintesti clipe frumoase, la care ma simt foarte mandra ca am luat si eu parte. Nu sunt cuvinte spuse aiurea, ci sunt unele care reflecta exact si intocmai adevarul despre personalitatea ta( cel putin eu asa te-am cunoscut)... chiar daca aprecierea ta pentru mine a venit tarziu, nu pot decat sa iti multumesc pentru ca astfel m-ai motivat... stii, iti marturisesc sincer ca mi-am dorit mereu sa rezolv o speta ,, smechera " si sa primesc un bravo de la tine! apropo, de la tine am invatat sa citesc de 100 de ori si apoi, inainte de a cauta o solutie, sa mai citesc de inca 100 de ori fiecare cuvant !!! si am mai invatat sa ma detasez de exterior si sa ma adancesc in speta, si multe alte secrete profesionale! stiu sigur ca au fost momente deosebite in acel loc in care ne traiam vietile zilnic, momente placute traite de noi impreuna cu Andra, si Ionel. Sunt sigura ca o revedere cu mine te-ar bucura! Simt asta! cu mare drag, :-)

      Ștergere
    3. Nu mă mai lăuda atât, zău așa... :">

      Mi-ar face mare plăcere să te văd într-o zi, fii sigură de asta! Te pup! :)

      Ștergere
  6. Sincere felicitari si succes in continuare. Si multumesc pentru tot.

    RăspundețiȘtergere